A fost odată ca niciodată un han renumit, la poale de castel, pe mal de râu cristalin, han așezat la drum de negoț străbătut de care cu boi, căruțe trase de cai și trăsuri boierești ce veneau din toate colțurile mai mult sau mai puțin umblate ale lumii cu mii de neguțători care mai de care mai fercheși și mai bogați. Și trăgeau carele la margine de drum și târg cu fel de fel de negoțuri și înnoptau la acest han.

Un han frumos și falnic, cu o curte largă și cu bucătării alese, cu pivnițe ticsite de butoaie pline ochi cu vinuri fine și cu odăi mari și primitoare, cu balcoane din lemn cum numai hangiul putea să îl gandească, cu camere de baie curate și încăpătoare astfel încât drumețul să își poată primeni hainele și odihni oasele trudite după mers de negoț cu care pline, încărcate de mărfuri, han cum nu mai era în ținut, cu un hangiu care gătea felurite mâncăruri pentru a mulțumi neguțătorii ce trăgeau pe la el la han, un hangiu cu frică și respect față de Dumnezeu și cu o fată cu părul negru ca abanosul și ochii ca două stele desprinse de pe cer. Și fata era atentă, oacheșă și veselă iar glasul era zlobiu ca un cântec de clopoței. Și bucura neguțătorii oaspeți alergând repede printre mese, turnând din cantaua cu vin și se rotea în sunetul muzicii iar prezența ei era întotdeauna o desfătare a ochilor cinstiților oaspeți atunci când călcau pragul hanului. Dar o umbră de mâhnire îi umbrea sufletului hangiului: văzând că în urmă cu urmaș fecior, nu îl binecuvântase Dumnezeu, hotărâ ca la fel de bun ca fiica sa, poate fi și ginerele ce îl va alege să ducă mai departe truda sa de o viață. Și apoi după ce vorbi cu fata, dete sfoară în țară că ales și ginere, îi va fi cel ce va fi meșter mare în bucate ca să ducă mai departe hanul ce el îl ridicase și alături de fiica sa să ducă mai departe tradiția. Și fiecare ce ar veni să ceară mâna fetei să aducă în bucate ceva nou cu care să fie mai presus de ce gătea el. Dar țin să povestesc că asta era tare greu, hangiul fiind foarte iscusit în a găti și avea felurite bucate, care mai de care mai alese. Așadar și celor ce veneau cu gând de însurătoare, le era foarte greu.Și se strânseră din margini de ținut îndepărtat, de peste mări, râuri și munți, fel de fel de pretendenți la mâna fiicei hangiului, și cu gând de a lua odată cu mâna fetei și frumosul han, renumit și falnic așa cum îl făcuse hangiul. Și hotărâ hangiul să facă o petrecere mare cum nu s-a mai văzut în cea mai frumoasă sală unde, pe lângă pețitori să invite fețe alese din tot ținutul, să guste din bucatele pregătite de pețitori pentru a alege pe cel mai iscusit și cel mai meșter în ale bucătăriei. Pe de o parte fata era fericită că știa că cel ce îl va alege tatăl de soț, va fi foarte priceput și harnic, dar pe de altă parte era tristă că nu știa dacă inima ei va înclina către cel ales. Dar nu spuse nimic și aștepta cu speranță în judecata tatălui ei.

Și veniră pețitori de seamă și se apucară de gătit …..

Primul a fost un hangiu scăpătat, undeva trecut de tinerețe, cu burtă și chelie, cu un șort încins pe sub burți, foarte priceput în a face mâncare de început de zi ce se servește în zori înainte de a pleca oaspeții la drum de negoț. Și spuse că pentru el e cea mai importantă masă a zilei E PRIMA.

Și puse pe masă:

Al doilea a fost un morar cu o moară falnică, priceput în ale făinurilor cu cocături alese aduse de pe toate meleagurile și cu meșteșug pregătite. Acesta frământa făinurile împreună cu drojdii diferite și uleiuri, iar din mâinile sale ieșeau degrabă cocături, pite felurite și plăcinte renumite în toate ținuturile.

Un om cu suflet blajin și drăgăstos, numai că, datorită sacilor de făină pe care cu spor îi ridicase de-a lungul vieții, era un pic aplecat și mergea greu târând un picior după el.

Următorul a fost un pescar lipovean ce gătea bucate alese din pește și tot ce ținea de bogățiile oferite de mări și râuri. Om harnic și iscusit în ale gătirii peștilor, orice îi ieșea din mână - alături de o cană de vin alb - îndestula orice masă pentru fețe cu obraz subțire și pretenții.

Și aseză pe masă:

...dar o meteahnă și el avea... ca oricărui pescar iscusit ce pleacă pe apă vreme mai îndelungată….îi plăcea să bea….iar uneori asta îi umbrea judecata.

Alt pețitor a fost un mare fermier cu alese ferme, rămas văduv în tinerețe și cu dorință acum la bătrânețe să-și ia muiere tânără și frumoasă, nicidecum să piardă vremea într-un han. Dar iscusit și cu mare meșteșug în a găti, puse pe masă, bogate și felurite feluri de mâncare iscusit alese cu gusturi faine și cărnuri proaspete alese din fermele sale;

Și de departe sosurile și garniturile își imbinau gustul catifelat. Dar el era bătrân iar copiii rămași de pe urma căsătoriei erau mai în vârstă decât frumoasa fată de hangiu... unde mai pui că era și ursuz datorită văduviei...

Al cincilea pețitor a fost un vânător vestit… cu barba sură și ochi ce tăiau cu privirea ca lama de cuțit. Priceput în ale vânătorii, el bătea pădurile în lung și-n lat, unde vâna animale iar mai apoi prepara cu mare măiestrie și meșteșug mâncăruri ce bucurau oameni cu gusturi alese. Și întinse pe masă bucate semețe:

Om dur și tăios din fire, singuratic și tăcut, aproape la fel de sălbatic ca și animalele pe care le vâna, acesta voia mâna fetei doar ca pe un trofeu, dorindu-și ca aceasta să își lase în urmă tatăl, și să îl însoțească la cabana lui aflată în munți...

In cele din urmă veni un cofetar rumen în obraji cu sorț uns de felurite creme dulci si bonetă lăsată năstrușnic pe o parte. Dulce la vorbă și galeș în priviri, oacheș și iute de mână, întinse pe fața de masă albă și pe dantele de hârtie măiastru tăiate, fel de fel de dulciuri și zaharicale:

Dar ochii îi umblau zburdalnic și pașii îl duceau aproape de fete mândre pe care le amețea cu vorbe dulci și zâmbete șăgalnice. Nestatornic era în fapte și nu își dorea fata decât pentru că era frumoasă ca o primăvară... și cum după primăvară urmează vara... iar apoi toamna... iar mai apoi iarna... șirul iubirilor lui nu s-ar fi încheiat aici. Era frumos și galeș dar nu se vedea așezat și nici prea statornic, dorind doar să culeagă petalele dulcei iubiri ale fetei.

Bucătar iscusit și scolit pe ale meleaguri, poate puțin prea arogant din fire, se gandise că trebuie s-o impresioneze pe frumoasa domniță cu cele mai alese bucate învățate de el în străinătați. „Pastele atent alese și puțin parmezan fac minuni” se gândi el.

Dar bucătarul nostru se credea bun la toate și nimeni nu-i putea spune altceva.

Un băiețandru tinerel și slabuț de fel, credincios din fire și cu frică de Dumnezeu, așternu pe masă cele mai alese mâncăruri de post, ca la mama acasă, dorindu-și o familie numeroasă care să postească dar să sa bucure de bucate gustoase și sățioase.

Cu toate acestea, greu îl luai de la fusta mamei iar orice decizie era luată cu acordul acesteia.

Hangiul stătea și se uita, cântărea atent, dar bucuria oferită de bogăția meselor întinse de pețitori îi era umbrită de metehnele și defectele acestora.... Și parcă ar fi vrut să își ia înapoi cuvântul, dar cum nu mai era chip, căută să aleagă ca atunci când culegi fructele unui copac căzute pe jos - pe cel mai puțin viermănos...

Și cum datina cerea să încheie masa, comandă către bucătăriile sale să aducă spre cinstirea oaspeților vinuri de cramă și bucate alese din curtea hanului. Astfel că din bucătăria sa ieși un băiat de casă și întinse spre bucurarea oaspeților:

Le așeză iar mai apoi se retrase sfios într-un colț al hanului, privind cu ochi ce scăpărau către aleșii pețitori ce veniseră să ceară mâna fetei hangiului, cea frumoasă și dulce ca o floare de primăvară. Și cum stătea cuminte în colțul hanului, privirea i se indreptă către fată. Fața i se lumină, inima i se umplu de dragoste și ochii se umeziră - bag de seamă că îi era dragă fata, și o iubea în ascuns. Cand fata îl zări, obrazul i se îmbujoră iar sufletul îi fu năpădit de căldură - era băiat bun și harnic Sorin, fiindcă crescuse odată cu ea, de mic luat de hangiu pe langă casa lui; rânduit și curat, credincios hangiului, om bun la toate.

În tot acest timp hangiul i-a privit pe cei doi copii și a înțeles că aceștia se iubeau; privirile lor spuneau totul și atunci un zâmbet îi miji pe sub musteață; și nici una nici două, îl prezentă pe Sorin oaspeților ca fiind ultimul dintre pețitori, iar mâncarea pe care o făcuse de fapt pentru cinstirea lor, era proba lui spre a cuceri mâna fetei. Bucatele erau atât de bune și de gustoase că toți se minunau dând dreptate hangiului pentru alegerea făcută.

Tinerii logodnici se priveau bucurie și cu dragoste, uimiți de alegerea hangiului. Fericit din cale afară că și-a găsit ginere pe placul lui, hangiul stărui ca și ceilalți pețitori să ia parte la nunta ce urma să aibă loc degrabă, nuntă cum numai în povești și la Curtea veche s-a mai văzut.

Tinerii noștri au trăit fericiți și împliniți până la adânci bătrâneți, și au avut o grămadă de prunci zburdalnici ce au dus la rândul lor tradiția mai departe. Până în ziua de azi, urmașii lor îi bucură pe cei ce trec pragul hanului, cu bucate alese și odăi curate numai bune pentru oamenii flămânzi și istoviți de drum.

ȘI-AM ÎNCĂLECAT PE-O ȘA, ȘI V-AM SPUS POVESTEA AȘA!!!!!